O mansardare reușită se joacă în straturi, iar ordinea lor nu e negociabilă.
Pe partea caldă, dinspre cameră, vine bariera de vapori, care oprește umezeala din interior să intre în izolație. Apoi izolația, între căpriori și, ideal, un strat suplimentar sub ei, ca să întrerupă puntea termică pe care o face lemnul. Pe partea rece, folia de difuzie, care lasă vaporii să iasă dar nu lasă apa să intre. Peste ea, un strat de aer ventilat, apoi învelitoarea.
Când unul dintre straturi lipsește sau e montat invers, mansarda se comportă prost. Iarna apare condens, vara se încinge, iar în câțiva ani izolația se umezește și își pierde eficiența. Problema nu se vede până când nu apar petele pe tavan.
Lucrăm mansardarea împreună cu acoperișul, pentru că cele două decizii se influențează. Grosimea izolației depinde de înălțimea căpriorilor, iar dacă ea nu ajunge, se rezolvă din structură, nu din finisaj.
